O ISTORIE… care putea fi diferită

,,El și-a început viața fiind handicapat, cu toate dezavantajele clasice. Mama lui era o femeie cu un fizic puternic, dominatoare, care nu era în stare să iubească pe nimeni. Tatăl copilului era al treilea soț, care a murit de inimă, cu câteva luni înainte de nașterea acestui fiu. De aceea, mama a fost nevoită să lucreze din greu, de când era foarte mic. Nu i-a arătat niciun fel de tandrețe, nu i-a dat nici dragoste, nici educație, nici nimic. Ceilalți copii nu voiau să aibă de-a face cu el, așa că a trăit singur. Era sărac, urât, needucat  și de neiubit. La vârsta de 13 ani, psihologul școlii a spus că acest copil probabil nu cunoștea defel conținutul noțiunii de dragoste. Ca adolescent, fetele îl ocoleau, iar cu băieții se bătea.

După mai multe nereușite în viață, s-a căsătorit cu o fată care fusese ea însăși un copil nelegitim. Foarte curând, ea a început să-i arate același dispreț pe care i-l arătau ceilalți. Femeia i-a născut doi copii, dar omul nu s-a bucurat de respectul și considerația pe care ar fi trebuit să le aibă ca tată. Soția îi cerea lucruri pe care el nu era în stare să i le ofere. În loc să fie aliata lui față de lumea ostilă, femeia i-a devenit adversarul cel mai înverșunat. Era mai puternică decât el și s-a deprins să-l terorizeze. O dată, l-a închis în baie, ca să-l pedepsească.  Până la urmă, l-a silit să plece… După încercări, fără rezultat însă, de a reveni acasă, a căzut în genunchi și a plâns amarnic atunci când întunecimea cea mai mare a coșmarului său l-a învăluit. Până la urmă, s-a hotărât în tăcere să nu mai lupte. Nimeni nu-l dorea și nici nu l-a dorit vreodată! A fost, poate, cel mai ocolit om! Personalitatea lui zăcea fărâmițată în bucăți.

Continue reading “O ISTORIE… care putea fi diferită”

Excelența – mit sau realiate?

Editorial nr. 25

 Cine poate găsi o femeie excelentă? (Prov. 31:10 – NASV) O întrebare care sugereză, parcă, un anume răspuns: e greu de găsit! Ea există totuși, dar ar trebui prețuită, căci este rară și valoroasă, asemeni mărgăritarelor.

Când te uiți în viața acestei femei – femeia anonimă din Prov. 31 – te întrebi dacă este vreun domeniu în care ea să nu exceleze? Nu poți înțelege cum încap atâtea calități într-o singură viață. Le-am luat pe rând:

– O soție care rămâne fidelă jurământului făcut în ziua nunții, mirelui ei: îl încurajează și îi face bine în fiecare zi, îi oferă un cămin cald, unde el se simte în siguranță. Îi oferă o casă bine gospodărită, îngrijită, îi împlinește toate nevoile.  ,,Inima lui se încrede în ea”, astfel că el nu-și dorește nimic altceva. Ea își onorează soțul și-i respectă poziția de conducător, el fiind, astfel, un bărbat respectat în cetate. El este ,,bine văzut la porți, când  șade cu bătrânii țării” și cu cei ce fac afaceri drepte și legale.

– O mamă care are cuvintele înțelepciunii pe buze, care veghează asupra vieții fizice, emoționale şi spirituale a copiilor ei, care nu-și întărâtă copiii la mânie, ci, cu răbdare și înțelepciune, răspunde întrebărilor și nevoilor lor. Astfel că, devenind maturi, copiii îi răsplătesc rodul muncii, făcând-o fericită, aducându-i aprecieri și mulțumiri.

Continue reading “Excelența – mit sau realiate?”

Editorial nr. 22

MISTER…

“De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup” (Gen. 2:24).

,,Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică)” spune Pavel, în contextul învățăturii despre familie (Ef. 5:32). Ori de câte ori citesc această afirmație, nu pot să nu mă întreb: Doamne, cum poți compara cea mai desăvârșită relație din acest univers – relația dintre Fiul Tău și Biserica răscumpărată – cu relația de căsnicie? Doamne, Tu, Stăpânul a tot ce se vede și nu se vede, cum de ai ales ca mireasă pentru Fiul Tău o pământeană –Biserica, formată din oameni imperfecți, inconsecvenți, neloiali… și ai făgăduit să-i desăvârșești, împărtășindu-Ţi propria neprihănire cu ei, astfel ca, în ziua aceea, ziua celei mai misterioase nunți, ea, Biserica să se asemene Mirelui, să-i poată sta alături!… Tot Cosmosul, văzând strălucirea Miresei, va înțelege atunci că a meritat ca Fiul să vină în lumea noastră căzută, să moară pe o cruce, răscumpărând pentru Sine oameni din orice seminţie, din orice neam, care cred în El și acceptă jertfa Sa. Continue reading “Editorial nr. 22”