Răsfoind revista noastră, poate chiar de la început, privind coperta, apoi cuprinsul ei, eşti tentată să te întrebi:
– De ce i-am pus revistei noastre numele Priscila?
– Nu cumva e un nume vechi, prea puţin cunoscut şi fără relevanţă pentru femeia de azi?
– Şi cine a fost, de fapt, această Priscilă, ca să merite titlul unei reviste a femeii creştine?
– Prin ce este povestea vieţii ei, actuală pentru femeile mileniului al III lea, A.D. 2009?
Haideţi atunci să facem acest glissando între Priscila, femeia care a trăit în primul veac al creştinătăţii şi noi, femeile ocupate şi adesea stresate de multele obligaţii din zilele noastre.
Priscila a fost una dintre cele mai cunoscute femei credincioase din Biserica primară. O chema de fapt Prisca, adică „cea venerabilă, simplitatea celei în vârstă”.
Descoperirile arheologice recente întăresc imaginea ei din vechea tradiţie a bisericii, ca făcând parte dintr-o nobilă familie romană. Ca o fiică cu descendenţă nobilă, ea a primit instruire în retorică, filozofie şi oratorie. Nu degeaba unii au recomandat-o ca autor al cărţii Evrei. O dovadă a învăţăturii şi elocvenţei ei o vedem atunci când împreună cu Acuila îl învaţă pe Apolo. Priscila şi Acuila au fost mereu menţionaţi ca pereche în tot ceea ce au făcut (Rom. 16:3-4; 1Cor. 16:19). Aceasta sugerează că amândoi erau parteneri adevăraţi în lucrare. Ea a făcut parte dintre cei aflaţi în cercul intim a lui Pavel, cunoscând gândirea şi interpretarea Scripturii din scrierile pauline şi fiind ucenicizaţi personal de către acesta.
Primul lucru pe care îl aflăm despre ea şi soţul ei este că erau imigranţi politici.
Priscila şi soţul ei erau originari din Pont, provincia romană a Asiei mici, de la malul Mării Negre numită şi Pontul Euxin. Putem spune că erau evrei de-ai noştri. Erau veniţi de curând în Italia şi pe când abia se aşezaseră în capitală au trebuit să plece iarăşi din Roma, din cauza edictului de expulzare al evreilor, dat în anul 49 d.Hr. de Claudius.
N-a fost uşor să părăsească Roma, strângându-şi toate lucrurile casei şi meseriei lor, când încă nu-şi prinseseră cheag şi să plece ca emigranţi din capitala imperiului, unde ar fi avut mai multe oportunităţi, decât într-un oraş mai mic precum Corintul.
Identitatea lor de evrei îi făcea să fie din start emigranţi, adică risipiţi în lume, fără statut, la cheremul diferiţilor conducători: mai întâi în Pont, Roma, Corint, Efes şi iar Roma.
Singurul lucru care îi ţinea ca iudei, era credinţa în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, dedicarea de a ţine Legea lui Moise şi a se închina la sinagogă, după ritualul lor. Apoi era problema limbii, în familie vorbeau probabil ebraică sau aramaică, timp ce în Pont şi Corint se vorbea greceşte, la Roma trebuiau să cunoască limba latină, aşa cum azi nu te poţi descurca în afaceri în străinătate dacă nu ştii limba engleză.
Din Corint au plecat la Efes, pentru că erau persecutaţi nu numai de autorităţile romane, dar şi de proprii compatrioţi iudei, care îi acuzau înaintea proconsulului Gallio, că fac prozelitism împotriva legii. Nici la Efes n-au putut rămâne mult timp datorită tulburărilor iscate de răscoala argintarului Dimitrie.
Disponibilitatea de a se muta de atâtea ori este o calitate de remarcat la Priscila, căci mutările sunt de obicei stresante şi cu efect depresiv pentru femei. Chiar şi atunci când ai de făcut un singur bagaj şi călătoreşti cu avionul, tot te simţi epuizată. Dar dacă ar trebui să-ţi muţi toată casa şi afacerea, de atâtea ori şi să călătoreşti cu măgarul sau cu corabia pe marea bântuită de furtună? Cu atât mai mult când faci aceste lucruri într-un context de persecuţie!…
Mutarea poate avea însă şi efect creativ, atunci când eşti gata să vezi locuri şi să înveţi lucruri noi. De la Priscila învăţăm că toate aceste încercări i-au determinat să fie o familie unită, făcând front comun împotriva necazurilor, i-au determinat să nu se lege de bunurile pământeşti ci să slujească împreună pe Dumnezeu.
Acum, întrebarea Priscilei pentru fiecare din noi este: Cum reacţionezi în faţa unei politici nedrepte, în condiţii de emigrare şi instabilitate financiară? Eşti una cu soţul tău, încurajându-vă unul pe altul, sau faci notă separată? Ai face, plină de amărăciune, crize de identitate, sau te-ai lega mai mult de Dumnezeu şi de soţ, ca şi Priscila. Este situaţia în care trăieşti o piedică în calea rodniciei tale duhovniceşti sau… o oportunitate?
Când Priscila „atingea o viaţă, viaţa aceea înflorea într-un ucenic.“ (Gien Karsen)
Ce impact am eu în viaţa altora? Dar tu?…
Din partea redacției: Mihaela Mănăstireanu