Ce-ai făcut cu ceea ce ai primit?

Odată, în vremuri îndepărtate, un gospodar și-a împărțit averea robilor săi și a plecat într-o altă țară. Unui rob i-a dat cinci talanți, altuia doi și altuia unul… fiecăruia, după puterea lui. După multă vreme, s-a întors și le-a cerut socoteală robilor despre averea sa. Primii doi făcuseră investiții foarte bune și fiecare i-a adus stăpânului dublu față de ceea ce primise. Aprecierea stăpânului a fost: ,,Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri, intră în bucuria Stăpânului tău”. Ultimul s-a scuzat însă, spunând că n-a avut curajul să-și investească talantul, dar l-a păstrat cu mare grijă, învelit într-un ștergar, și, drept urmare, îl înapoiază așa cum l-a primit. Supărarea stăpânului a fost evidentă, iar ,,răsplata” a fost că i s-a luat tot ce primise. (Matei 25).

Ce-ai făcut cu ce-ai primit? Este o întrebare la care fiecare dintre noi va trebui să răspundă într-o zi, în ziua finală a răsplătirilor. Fiecare am primit din partea Creatorului talanți și un număr de ani, în care să facem cele mai bune investiții, urmând ca, la final, să-I dăm socoteală de modul în care am folosit bunurile acestei vieți.
Continue reading “Ce-ai făcut cu ceea ce ai primit?”

O ISTORIE… care putea fi diferită

,,El și-a început viața fiind handicapat, cu toate dezavantajele clasice. Mama lui era o femeie cu un fizic puternic, dominatoare, care nu era în stare să iubească pe nimeni. Tatăl copilului era al treilea soț, care a murit de inimă, cu câteva luni înainte de nașterea acestui fiu. De aceea, mama a fost nevoită să lucreze din greu, de când era foarte mic. Nu i-a arătat niciun fel de tandrețe, nu i-a dat nici dragoste, nici educație, nici nimic. Ceilalți copii nu voiau să aibă de-a face cu el, așa că a trăit singur. Era sărac, urât, needucat  și de neiubit. La vârsta de 13 ani, psihologul școlii a spus că acest copil probabil nu cunoștea defel conținutul noțiunii de dragoste. Ca adolescent, fetele îl ocoleau, iar cu băieții se bătea.

După mai multe nereușite în viață, s-a căsătorit cu o fată care fusese ea însăși un copil nelegitim. Foarte curând, ea a început să-i arate același dispreț pe care i-l arătau ceilalți. Femeia i-a născut doi copii, dar omul nu s-a bucurat de respectul și considerația pe care ar fi trebuit să le aibă ca tată. Soția îi cerea lucruri pe care el nu era în stare să i le ofere. În loc să fie aliata lui față de lumea ostilă, femeia i-a devenit adversarul cel mai înverșunat. Era mai puternică decât el și s-a deprins să-l terorizeze. O dată, l-a închis în baie, ca să-l pedepsească.  Până la urmă, l-a silit să plece… După încercări, fără rezultat însă, de a reveni acasă, a căzut în genunchi și a plâns amarnic atunci când întunecimea cea mai mare a coșmarului său l-a învăluit. Până la urmă, s-a hotărât în tăcere să nu mai lupte. Nimeni nu-l dorea și nici nu l-a dorit vreodată! A fost, poate, cel mai ocolit om! Personalitatea lui zăcea fărâmițată în bucăți.

Continue reading “O ISTORIE… care putea fi diferită”

Să aveţi în voi gândul acesta …

Realizat de Titiana Dumitrana

Dantela fină a valurilor saltă, jucăuşă, sub privirile mele tihnite…gândul mi-e răsfăţat de nu ştiu ce aduceri aminte, iar simţămintele îmi rătăcesc încoace şi încolo, mânate de un entuziasm fără pricină.

Mă întorc la vremea copilăriei… atunci când nu ştiam ce e bine si ce e rău, nu mă îngrijoram de ziua de mâine şi nu mă întrebam dacă omul din faţa mea este el-insuşi sau vrea să pară altul.

Prea curând însă înţelegerea vieţii devenise tot mai dilematică: am văzut oameni care îşi  zâmbeau şi îşi spuneau cuvinte frumoase, apoi se bucurau când celuilalt îi mergea rău, am văzut cum cel căruia i s-a făcut o nedreptate oarecare este animat de o teribilă sete de răzbunare, am văzut oameni, care se lăudau necontenit cu succesele lor, alţii, care considerau că ei pot decide asupra vieţii altora folosindu-şi puterea care li s-a dat, am văzut oameni slabi care voiau să pară puternici, am văzut cum oamenii, în faţa cărora ţi-ai deschis sufletul, vor folosi, într-o zi, tot ce ştiu despre tine împotriva ta, am văzut oameni care îi vorbeau de rău pe alţii pentru a se inalţa pe ei-înşişi…astfel seninătatea fiinţei mi-era atinsă de un nor întunecos şi gros, iar mintea, asediată de gânduri pe care nu le bănuisem.

Continue reading “Să aveţi în voi gândul acesta …”