Să aveţi în voi gândul acesta …

Realizat de Titiana Dumitrana

Dantela fină a valurilor saltă, jucăuşă, sub privirile mele tihnite…gândul mi-e răsfăţat de nu ştiu ce aduceri aminte, iar simţămintele îmi rătăcesc încoace şi încolo, mânate de un entuziasm fără pricină.

Mă întorc la vremea copilăriei… atunci când nu ştiam ce e bine si ce e rău, nu mă îngrijoram de ziua de mâine şi nu mă întrebam dacă omul din faţa mea este el-insuşi sau vrea să pară altul.

Prea curând însă înţelegerea vieţii devenise tot mai dilematică: am văzut oameni care îşi  zâmbeau şi îşi spuneau cuvinte frumoase, apoi se bucurau când celuilalt îi mergea rău, am văzut cum cel căruia i s-a făcut o nedreptate oarecare este animat de o teribilă sete de răzbunare, am văzut oameni, care se lăudau necontenit cu succesele lor, alţii, care considerau că ei pot decide asupra vieţii altora folosindu-şi puterea care li s-a dat, am văzut oameni slabi care voiau să pară puternici, am văzut cum oamenii, în faţa cărora ţi-ai deschis sufletul, vor folosi, într-o zi, tot ce ştiu despre tine împotriva ta, am văzut oameni care îi vorbeau de rău pe alţii pentru a se inalţa pe ei-înşişi…astfel seninătatea fiinţei mi-era atinsă de un nor întunecos şi gros, iar mintea, asediată de gânduri pe care nu le bănuisem.

Continue reading “Să aveţi în voi gândul acesta …”

Stăpânirea de sine

Mă uitam în jur și vedeam atâtea lucruri care, după părerea mea, erau incompatibile cu un program bisericesc. Și nu m-am putut opri să nu-mi zic: „nu cred că este potrivit ca într-o biserică lucrurile să decurgă astfel….. de ce toate astea?” Și, în timp ce majoritatea se închinau, se bucurau, eu îi priveam și-i judecam….. ca apoi să-mi exprim nedumerirea și nemulțumirea si altora. Am crezut că am destule argumente ca să le pot arăta că greșesc, că nu-i creștinește. (de parcă eu aș fi pus bazele creștinismului!..) Numai că, ei au continuat să se bucure iar eu, judecându-i, mi-am adunat amărăciune în inimă.

Într-o dimineață, în timp ce stăteam de vorbă cu Domnul, în timp ce-i spuneam și LUI nemulțumirile mele, mi-a vorbit atât de clar, spunându-mi cuvinte ce au schimbat viața mea de atunci: „Ei sunt ai Mei și nu este treaba ta să judeci ceea ce se întâmplă în Biserica Mea! Eu îi schimb pe oameni! Tu doar trebuie să-i accepți, să-i iubești și să Mi te inchini!” Durerea din vocea Lui m-a făcut să înțeleg cât ÎL rănisem pentru că îi judecasem pe cei ce erau copiii Lui și … frații mei. I-am cerut atunci iertare, pocăindu-mă de păcatul meu.

Dar, am rămas pe gânduri…. ! „Doamne cum ai vrea Tu de fapt să gândesc și să vorbesc despre frații mei?”

Continue reading “Stăpânirea de sine”