Editorial nr. 23

IERTARE ŞI FLORI…

Aşa se numea tema întâlnirii noastre de femei din martie 1997!… Citisem cartea Vocaţia de mamă spirituală, mă inspirase lecţia despre iertare… şi am ales-o ca temă pentru întâlnirea noastră de 8 martie.

Ne-am uitat la cuvintele Domnului Isus din Evanghelie, spuse ucenicilor de atunci: „Dacă iertaţi oamenilor greșelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertaţi… nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.” (Mat. 6). Ne-am uitat la exemplul Lui de iertare. Apoi, ne-am uitat la modul în care un urmaş al Său, Ştefan, îi calcă pe urme şi, în faţa pietrelor care-i vor aduce sfârşitul, el îşi îndreaptă ochii în sus, zicând: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” şi moare rugându-se pentru iertarea ucigaşilor săi… Ne-am uitat apoi în viaţa altor urmaşi ai lui Hristos: o femeie ca noi, Corrie Ten Boom, care rămâne un model despre cum poţi cultiva iertarea în viaţa ta, şi ne-am încurajat una pe alta la iertare, după modelul cristic. NU avem nicio altă opţiune, IERTAREA este o poruncă şi, dacă vrem să fim urmaşele Lui, trebuie să ascultăm. Domnul Isus vorbeşte atât de clar, în Matei 6, despre iertare, încât rămâne o întrebare: De ce atâta neiertare între noi? Ce fel de urmaşi a lui Cristos suntem noi? Facem multe lucruri, slujim în diferite feluri, ţinem liste întregi de reguli şi lăsăm neîmplinită porunca determinantă în iertarea noastră?! Ne-am rugat atunci împreună, am dăruit femeilor flori şi le-am încurajat să meargă şi să facă paşi în a repara, prin iertare, relaţiile rupte, poate, de ani de zile. Continue reading “Editorial nr. 23”