Editorial nr. 22

MISTER…

“De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup” (Gen. 2:24).

,,Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică)” spune Pavel, în contextul învățăturii despre familie (Ef. 5:32). Ori de câte ori citesc această afirmație, nu pot să nu mă întreb: Doamne, cum poți compara cea mai desăvârșită relație din acest univers – relația dintre Fiul Tău și Biserica răscumpărată – cu relația de căsnicie? Doamne, Tu, Stăpânul a tot ce se vede și nu se vede, cum de ai ales ca mireasă pentru Fiul Tău o pământeană –Biserica, formată din oameni imperfecți, inconsecvenți, neloiali… și ai făgăduit să-i desăvârșești, împărtășindu-Ţi propria neprihănire cu ei, astfel ca, în ziua aceea, ziua celei mai misterioase nunți, ea, Biserica să se asemene Mirelui, să-i poată sta alături!… Tot Cosmosul, văzând strălucirea Miresei, va înțelege atunci că a meritat ca Fiul să vină în lumea noastră căzută, să moară pe o cruce, răscumpărând pentru Sine oameni din orice seminţie, din orice neam, care cred în El și acceptă jertfa Sa. Continue reading “Editorial nr. 22”

De n-ar fi fost Crăciunul! …

De Elvira Lupăștean

Ultimii colindători au plecat de mult… vasele de sărbătoare au fost spălate şi aranjate în cutii, la păstrare; ornamentele şi luminiţele viu colorate sunt şi ele înghesuite acolo unde e locul lor peste vară… Atmosfera aceea feerică ,,de Sărbători” s-a stins…

Dar ce s-a întâmplat cu Sărbătoritul? L-am pus bine şi pe EL? În cutii? În rafturi?…

Desigur, un articol despre o întâlnire de Crăciun a femeilor, acum, în martie, pare interesant; interesant şi motivator, pentru că, de fapt, Sărbătoritul nostru – Isus Hristos, Mesia, Regele nostru, Domnul Păcii, Salvatorul lumii – nu poate fi sărbătorit doar în decembrie ! Continue reading “De n-ar fi fost Crăciunul! …”

Hristosul care ne-a adus o mântuire așa de mare

De Vali Lupoian

Acesta este numele conferinței de femei care s-a desfășurat în luna noiembrie, la Cluj-Napoca, fiind organizată de grupul interconfesional Fiicele Sarei. Tema este inspirată din cartea Evrei și a fost aleasă în urma parcurgerii și a studierii acesteia, iar unul dintre scopurile conferinţei a fost acela de a stârni inimile femeilor la cunoașterea Scripturii, la descoperirea frumuseții Cuvântului Domnului, la găsirea odihnei în care trebuie „să ne grăbim să intrăm”. Continue reading “Hristosul care ne-a adus o mântuire așa de mare”