Realizat de Titiana Dumitrana
Dantela fină a valurilor saltă, jucăuşă, sub privirile mele tihnite…gândul mi-e răsfăţat de nu ştiu ce aduceri aminte, iar simţămintele îmi rătăcesc încoace şi încolo, mânate de un entuziasm fără pricină.
Mă întorc la vremea copilăriei… atunci când nu ştiam ce e bine si ce e rău, nu mă îngrijoram de ziua de mâine şi nu mă întrebam dacă omul din faţa mea este el-insuşi sau vrea să pară altul.
Prea curând însă înţelegerea vieţii devenise tot mai dilematică: am văzut oameni care îşi zâmbeau şi îşi spuneau cuvinte frumoase, apoi se bucurau când celuilalt îi mergea rău, am văzut cum cel căruia i s-a făcut o nedreptate oarecare este animat de o teribilă sete de răzbunare, am văzut oameni, care se lăudau necontenit cu succesele lor, alţii, care considerau că ei pot decide asupra vieţii altora folosindu-şi puterea care li s-a dat, am văzut oameni slabi care voiau să pară puternici, am văzut cum oamenii, în faţa cărora ţi-ai deschis sufletul, vor folosi, într-o zi, tot ce ştiu despre tine împotriva ta, am văzut oameni care îi vorbeau de rău pe alţii pentru a se inalţa pe ei-înşişi…astfel seninătatea fiinţei mi-era atinsă de un nor întunecos şi gros, iar mintea, asediată de gânduri pe care nu le bănuisem.